E prima zi de vară. Căldura m-a făcut să umblu toată ziua dezbrăcată prin casă. Ce moment nepotrivit pentru o defecțiune la aerul condiționat. Pe cât de ghinionistă sunt eu, pe atât de norocos ești tu astăzi în acest Salon Masaj Erotic Uro. Ce îți poți dori mai mult decât o tipă sexy, înfierbântată peste măsură, fără nicio haină pe ea? Tu o să mă ai. Și știu că nu mai ai nevoie de nimic atunci când sunt cu tine. Te vrăjesc într-un mod pe care încă nu ai reușit să ți-l explici. Dar nici nu vrei. Unele lucruri sunt frumoase tocmai pentru că nu pot fi explicate.
Întârzii. Asta mă face să fiu mai nerăbdătoare când mă gândesc la un Masaj Erotic Uro perfect. Mi se face sete, așa că iau o sticlă de șampanie din bar să-mi satisfac poftele. O parte din ele, cel puțin. Pe restul vreau să mi le satisfaci tu în acest Salon Masaj Erotic Uro. Vorbeam de lup? Nu apuc să mă așez pe canapea și te văd intrând. Ești înalt, ai un corp lucrat și mâini puternice de bărbat. Deja îmi imaginez ce poți să faci cu degetele alea. Ești surprins. Deși mă cunoști și știi că trupul meu este perfect, încă rămâi blocat de uimire atunci când mă vezi goală.
Încerc să-mi deschid sticla de șampanie. Mă emoționez în fața ta când știu că o să ne bucurăm de cel mai senzual Masaj Erotic Uro. Scot dopul și sticla agitată începe să picteze valuri pe pielea mea bronzată. Spuma aurie se prelinge pe sânii mei, adunându-se între picioare. O baie rece îmi răsfață clitorisul făcându-mă să tresar. Ne privim câteva minute apoi râdem cu poftă amândoi. Îmi spui că sunt o fetiță neîndemânatică și că trebuie să te las să mă ajuți.
Deși dușul rece ar fi trebuit să mă răcorească, simt cum mă încing mai tare pe măsură ce te apropii. De la ușă până la canapea ai creat un lanț de haine, lăsându-mă să-ți văd toată bărbăția. Sunt întinsă pe spate, cu picioarele desfăcute, dezvăluind un râu de șampanie între ele. Îmi spui că îți e sete și că tocmai ai găsit paharul preferat de care să te bucuri în acest Salon Masaj Erotic Uro. Începi să mă lingi atent pe tot corpul, sugând fiecare picptură de șampanie de pe pielea mea. Limba ta fierbinte mă face să mă încordez puternic, ridicându-mi bazinul. Mă zvârcolesc sub atingerile tale și te trag mai sus, să te privesc în ochi.
Mirosul meu și șampania îți dau un farmec special. Îți ating cu limba gâtul și în timp ce mă bucur de ultimele picături de șampanie de pe pielea ta, mădularul își face loc pe coapsele mele. Pieptul tău perfect îmi strivește sânii. Încep să te masez pe spate, apăsând ușor cu unghiile pe pielea ta moale. Suficient cât să-ți las o urmă fină, ca amintire a acestui moment din București Masaj Erotic Uro.
Îți bagi mâinile sub spatele meu și mă pui deasupra ta. Șampania s-a evaporat, însă din mine continuă să curgă continuu un izvor de plăcere. Cu mâinile tale puternice îmi cuprinyi sânii și te joci cu sfârcurile mele întărite. Mă simți tânjind după mai mult. În câteva secunde degetele mele fine intră în mine, făcându-mă să gem. Încep să le agit cu putere în timp ce mă privești dându-mi ochii peste cap în timpul acestui Masaj Erotic Uro.
Fesele îmi sunt încordate la maxim. Simt că din moment în moment voi face cunoștință cu o nouă experiență. Mă plesnești peste fund în timp ce eu continui să-mi miști degetele în mine. Un val puternic de căldură mă cuprinde. Nu am nicio putere. Forța plăcerii pe care o simt e mai puternică decât mine. Un jet cald și auriu râsare dintre picioarele mele, acompaniat de cele mai dulci gemete.
Pieptul tău fin lucește acum sub îmbrățișarea caldă a dușului meu senzual. Mă privești transfigurată de plăcere după acest Masaj Erotic Uro. Ochii îți lucesc de mândrie. Știi că m-ai purtat pe cele mai înalte culmi ale plăcerii și asta te face să te simți cel mai puternic bărbat. Sper să te întorci curând. Nimeni nu m-a făcut să mă simt atât de bine ca tine până acum.